Te rugăm să selectezi datele de check-in și check-out pentru a căuta camerele disponibile.

Despre noi

Situată pe Aleea Litoral, la jumătatea străzii (cea mai populată din Costinești), Casa DFG este o construcție nouă, dispusă pe 2 etaje, introdusă în circuitul turistic începând cu anul 2014.
Unitatea se află la doar 50 de metri de plajă, la aproximativ 2 minute de mers pe jos, accesul realizându-se direct din Aleea Litoral.
La parterul clădirii se găsesc o pizzerie, o cafenea și o patiserie. În vecinătate se află shaormerii, farmacii, magazine de suveniruri, precum și numeroase cluburi și baruri, toate în imediata apropiere a plajei.
Unitatea dispune de:
2 camere de 4 locuri, fiecare dotată cu pat matrimonial, canapea extensibilă și balcon;
2 camere matrimoniale de lux, cu balcon, pentru 2 persoane;
2 camere matrimoniale standard, pentru 2 persoane.
Fiecare cameră este dotată cu baie proprie (cabină de duș și uscător de păr), TV LCD, cablu TV, internet, frigider tip minibar și aer condiționat.
Fiecare cameră dispune de o terasă proprie, dotată cu fotolii și masă din ratan, unde oaspeții pot fuma și se pot relaxa admirând promenada. Fumatul nu este permis în interiorul camerelor.
Nu punem la dispoziție bucătărie sau grătar, deoarece la parterul clădirii există o terasă-restaurant unde se poate servi micul dejun și prânzul.
De pe terasa fiecărei camere puteți admira marea, faleza, plaja, digul și ambarcațiunile de pe lacul din Costinești.
Oferim locuri de parcare GRATUITE, situate la aproximativ 3 minute de mers pe jos, pe strada Cantoanelor nr. 4.

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dvs. și a analiza traficul site-ului. Puteți alege ce cookie-uri să acceptați.